Scanarea unui document presupune transformarea unei copii a documentului fizic în format electronic, prin intermediul unor scanere profesionale, obţinându-se astfel o imagine identică cu originalul.
Scanarea documentelor se poate realiza alb-negru sau color, la o rezoluție recomandată de 300 DPI.
Scanăm orice tip de document, de la cele mai mici formate până la formatul A0 inclusiv. Accesați pagina Tipuri de documente pentru a vedea lista documentelor ce pot fi procesate de către scanam.ro.
Salvarea documentelor se poate realiza în unul dintre următoarele formate: PDF, PDF – OCR cu recunoaștere de caracter, JPEG, TIFF, PNG sau WORD.
Exemple de documente ce pot fi scanate: documente A7, A6, A5, A4, A3, A2, A1, A0, dosare client, dosare pentru licitaţii publice, contracte închirieri, contracte vânzare-cumpărare, contracte bancare, fişe medicale, reviste, ziare, plicuri, acte contabile, facturi, chitanțe, avize, registre, carduri de acces, cărţi de vizită, fotografii, articole ziar, cărţi, pasaje din cărţi, cărţi tehnice, documente pe suport calc.
Stocarea electronică a documentelor scanate se realizează în Google Drive, serviciu de stocare a fișierelor oferit de Google. Cu ajutorul serviciului Google Drive vă accesați documentele de oriunde vă aflați (de pe orice Smartphone, tabletă sau computer/laptop).
O copie a tuturor documentelor scanate o primiți pe unul din următoarele medii de stocare: Flash (Memory Stick), HDD extern, CD, DVD.
Stocarea electronică a tuturor documentelor se realizează în Google Drive şi pe format fizic (HDD extern) pentru o perioadă minimă de 6 luni de zile sau orice altă perioadă conform contractului.